aparate foto profesionale aparate foto profesionale

Translate

duminică, 3 februarie 2013

Grafenul ameninţă să revoluţioneze industria mobilă cu Nokia la conducere

Grafenul a fost ales de către Uniunea Europeană pentru Tehnologii Viitoare și Emergente (FET), ca parte a unui program de investiţii de 1 miliard de euro care vor fi gestionaţi în următorii 10 de ani. Consorțiul Flagship Graphene include parteneri din industrie, cu Nokia în frunte ca fiind unul dintre cei mai importanţi activiști.
Grafenul ameninţă să revoluţioneze industria mobilă cu Nokia la conducere

Grafenul este cel mai bine descris ca material cel mai puternic din lume. Acesta poartă toate proprietățile pentru a-l face unic. Procesul de valorificarea a luat formă în 2004 şi materialul a început să-şi facă drumul în industrie. Este foarte bun conductor, foarte subţire, transparent, mai puternic decât diamantul și de 300 de ori mai puternic decât oțelul, flexibil și poate fi compus pentru a crea alte materiale care să acopere nevoile industriei. Consorțiul Flagship Graphene include 74 parteneri din întreaga lume, inclusiv Nokia care vine cu cu scopul de a realiza progrese majore în industria de telefonie mobilă.



Producătorul din Finlanda are un Centru de Cercetare Nokia cu sediul in Cambridge, Marea Britanie, care lucrează cu nanotehnologii din anul 2006, împreună cu echipele din Finlanda și Rusia.  Nokia consideră grafenul ca reprezentarea unei schimbări majore a modului în care percepem industria tehnică și ar trebui să ne așteptăm la o adevărată revoluţie în viitorul apropiat. În timp ce nu toate materialele vor fi realizate din graphene, unele dintre componentele sale vor îmbunătăți substanţial ceea ce oferă deja industria. Henry Tirri, EVP, CTO al Nokia, a explicat (Eng.):
Making products out of graphene will definitely happen across lots of different industries. By introducing people from different markets together within the EU-based consortium, we can begin to make real-world applications that benefit us all."

Really, this type of technology has radically improved the properties of many materials that can be used in our industry. It was discovered in the EU, and we’re very proud to have been involved from the very early years and now to be participating in the consortium. We have a very functional research team in place that can do world-class research with our partners."

We have kept our eyes open, and believe that this will bring immediate impact to our products over the coming years in some way or another.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

wibiya widget