Translate

luni, 6 ianuarie 2014

Alcatel lansează flagship-ul octa core OneTouch Idol X+

E anul plusurilor se pare, dacă ne luăm după zvonurile că HTC One 2 va fi de fapt HTC One+, iar acum aflăm că şi noul flagship Alcatel este tot un model cu plus la coadă. Este vorba despre Alcatel OneTouch Idol X+, pe care îl vedeţi mai jos.
 
Alcatel lansează flagship-ul octa core OneTouch Idol X+

Acest handset a debutat la CES 2014 şi vine cu un procesor octa core de la MediaTek drept punct de atracţie. Telefonul măsoară doar 7.9 mm în grosime şi integrează un display de 5 inch cu rezoluţie de 1920 x 1080 pixeli şi densitate de 441 ppi. În spate se afla o cameră de 13 megapixeli cu deschidere F/2.0, iar procesorul menţionat mai sus atinge o frecvenţă de 2 GHz.

E vorba despre un MediaTek MT6592, construit pe baza procesului de 28 nm şi care vine la pachet cu un GPU puternic quad core ARM Mali 450 la 700 MHz. Idol X+ aduce şi o baterie de 2500 mAh, difuzoare HiFi şi 2 GB RAM. Se vehiculează un preţ de 330 de dolari pentru acest model, cel puţin în China, iar o lansare la mijlocul acestei luni a fost promisă tot pentru ţara natală a celor de la TCL, deţinătorul Alcatel.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

wibiya widget