Apple, Google, Facebook si Amazon - si-au incalcat treptat tot mai mult
teritoriile in ultimii ani, iar in 2013 razboiul va escalada pe doua
fronturi, hardware si cautare online
Marii jucatori de pe piata software,
inclusiv Google si Amazon, sunt interesati sa-si creasca prezenta
hardware pentru a spori loialitatea propriilor clienti si pentru a avea
un control mai puternic asupra serviciilor software. Apple, pe post de
raspuns, dezvolta tot mai mult software propriu pentru a-si diferentia
produsele, potrivit Wall Street Journal, citat de Mediafax.
Google, dupa achizitia de 12,5 miliarde de dolari a companiei Motorola
Mobility, intentioneaza sa foloseasca producatorul de telefoane mobile
pentru a lansa noi dispozitive cu sistem de operare Android, cu care
sa-si protejeze afacerile de Apple. Amazon s-a implicat mai puternic in
acest conflict prin lansarea tabletei Kindle Fire si testeaza, de
asemenea, propriul telefon.
In acelasi timp, toate cele patru companii considera cautarea
online drept o oportunitate importanta pentru a-si pastra clientii si a
profita de pe urma acestora. in timp ce Google a dominat aceasta piata
multi ani, rivalii vor sa-i submineze pozitia prin cautarea online de pe
smartphone-uri si alte dispozitive mobile, precum si prin servicii care
permit recomandari din partea prietenilor.
Apple a lansat pe aceasta piata Siri, un serviciu activat prin voce
care raspunde pe iPhone si iPad unor intrebari pe subiecte precum vremea
sau rezultate ale competitiilor sportive. Anul urmator, compania vrea
sa sporeasca capacitatea de raspuns a serviciului.
De asemenea, la o conferinta in septembrie directorul general al
Facebook, Mark Zuckerberg, a vorbit despre modul in care prietenii pot
furniza raspunsuri utile. Compania isi va extinde capacitatile de
cautare online in viitor, a spus el.
Cele patru companii se infrunta si pe alte segmente, de la retail la publicitate online.
"Intra unii pe pietele altora. Fiecare vrea sa puna mana pe cat mai mult teren", a declarat Greg Sterling, analist la Opus Research.
Apple trebuie sa arate anul urmator ca stie si sa se apere, scrie Wall
Street Journal. Rivali de la Samsung la Amazon ataca pozitiile
companiei, care in ultimii ani a redefinit piata IT prin lansarea unor
produse precum iPhone si iPad.
Competitorii au oarecare succes: cota Apple pe piata mondiala a
smartphone-urilor a coborat in trimestrul al treilea la 15%, de la 23%
in primele trei luni ale anului, potrivit datelor firmei de cercetare
IDC.
De asemenea, tabletele Android castiga teren impotriva iPad. Pentru
a-si apara teritoriul, Apple a lansat recent iPad Mini, o tableta mai
ieftina prin care vrea sa concureze produse similare.
Apararea nu este, insa, suficienta. Apple are si initiative
ofensive. Directorul general al companiei, Tim Cook, a subliniat
"interesul puternic" al Apple pentru segmentul de televiziune, iar
compania a testat televizoare HD si a discutat posibile parteneriate cu
furnizori de televiziune prin cablu.
Nu este clar daca Apple va avea ceva gata de lansare anul urmator, potrivit Wall Street Journal.
Google a invadat noi teritorii in acest an, intrand din nou in conflict
cu principalii rivali, dar si cu furnizori de internet wireless si de
televiziune prin cablu.
Anul urmator, compania va lucra si mai sustinut pentru a se asigura ca
serviciul de cautare pe internet, YouTube si alte noi servicii, precum
Google Wallet (care permite folosirea smartphone-urilor pe post de
portofele digitale), ajung la clienti fara sa fie afectate de viteze
reduse ale traficului de date sau blocate de competitori.
In acest scop, Google va trebui sa accelereze initiative
lansate in acest an, precum furnizarea de internet de mare viteza,
controlul accesului la internet wireless prin parteneriate, si productia
de smartphone-uri si tablete prin intermediul Motorola. De asemenea,
Google s-ar putea implica mai mult in dezvoltarea de produse
electrocasnice care sa foloseasca sistemul de operare Android.
Compania se pozitioneaza si pentru a se apara impotriva marilor rivali
Amazon si Facebook. Google colaboreaza cu retaileri in competitie cu
Amazon, ajutandu-i sa ajunga la clienti prin intermediul motorului sau
de cautare.
Pentru a contracara Facebook, Google a impins clienti ai unor servicii
precum cautarea online si Gmail sa se inregistreze pe Google+, o
combinatie de Facebook si Twitter.
Google va trebui sa se decida anul urmator daca va incheia un
parteneriat cu o companie auto pentru crearea unei masini fara sofer,
bazata pe software Google, sau sa se implice mai direct in productie.
Anul 2012 a fost pentru Facebook anul intrarii pe bursa. in 2013,
compania se va concentra pe continuarea transformarii intr-o afacere
care are in centru dispozitivele mobile. De asemenea, va deveni clar cat
de mult se va implica Facebook in lupta pentru controlul experientei
utilizatorului pe smartphone-uri.
In ultimul an, Facebook a rescris aplicatiile pentru dispozitive
mobile, a lansat mai multe produse pentru publicitatea pe smartphone-uri
si tablete, precum si aplicatii individuale, precum serviciul de
messenger.
Rivalii si directorii din IT vor, de asemenea, sa stie daca sau
cand Facebook va intra pe segmentul hardware. Zuckerberg a calmat
zvonuri ca Facebook dezvolta un telefon, calificand un astfel de plan o
"strategie gresita". Surse apropiate companiei au afirmat, insa, ca
Facebook a colaborat strans cu producatori de telefoane mobile, precum
HTC la proiectarea unor noi dispozitive.
Facebook ar putea sa-si creasca si oferta pentru cautare online. in
decembrie, Facebook a introdus o noua functie care permite
utilizatorilor sa gaseasca in apropiere afaceri in functie de
referintele prietenilor si altor utilizatori.
Comertul online va deveni tot mai important pentru Facebook, odata cu
dezvoltarea afacerii recent lansate Gifts (Cadouri). Platforma de comert
electronic - care permite trimiterea de cadouri prietenilor -
reprezinta o amenintare reala pentru Amazon, in contextul cresterii
numarului de parteneriate intre Facebook si retaileri.
Pentru Amazon, 2013 ar putea fi anul in care lanseaza mult asteptatul smartphone.
Retailerul a testat un smartphone cu furnizori din Asia, iar o lansare
ar putea avea loc la inceputul anului, afirma surse apropiate situatiei.
Un smartphone Amazon s-ar baza pe experienta companiei cu dispozitive
Kindle Fire HD si magazinul online de aplicatii, care dispune in prezent
de peste 60.000 de aplicatii bazate pe sistemul de operare Android.
Un smarthone ar putea reduce cota de piata a Apple si ar reprezenta o
provocare pentru producatorii de telefoane mobile bazate pe sistemul de
operare Android. Amazon ar putea lansa dispozitivul la un pret redus,
vizand sa obtina profit din vanzarea de produse pe Amazon.com, carti in
format electronic, jocuri si aplicatii. Aceasta a fost abordarea
directorului general, Jeff Bezos, in privinta tabletelor, pe care le-a
descris ca fiind mai mult platforme de vanzare decat produse care ar
trebui sa aduca direct profit.
Amazon vizeaza Apple si pe piata tabletelor. Ultima versiune Kindle
Fire a fost primita pozitiv de unii critici. Amazon ar putea introduce o
noua versiune low-cost anul urmator, care sa mentina si mai bine
utilizatorii in ecosistemul Amazon.