aparate foto profesionale aparate foto profesionale

Translate

sâmbătă, 23 februarie 2013

Contracte flexibile şi noi drepturi pentru abonaţii companiilor de telefonie mobilă


Uniunea Europeană  a impus un nou set de reguli pentru companiile ce operează în industria de telecomunicaţii, garantând clienţilor mai multă flexibilitate în privinţa duratei contractului cu abonament pe care îl semnează, datele personale la care au acces operatorii de telefonie şi alegerea reţelei favorite.
Uniunea Europeană a impus un nou set de reguli mai stricte pentru companiile ce activează în industria telefoniei mobile

 Uniunea Europeană a impus un nou set de reguli mai stricte pentru companiile ce activează în industria telefoniei mobile

Toţi cetăţenii Uniunii Europene, indiferent de ţara în care locuiesc, au de acum dreptul să schimbe reţeaua de telefonie într-o singură zi, operatorul de telefonie fiind obligat să permită acest lucru în maxim 24 ore.  Noua lege se aplică atât pentru contractele încheiate pentru servicii de telefonie mobilă, cât şi cele de telefonie fixă şi permite utilizatorilor să-şi păstreze vechiul număr de telefon atunci când migrează într-o altă reţea.
  Ca un efect direct, noua legislaţie permite utilizatorilor să aleagă oricând un pachet cu abonament care se potriveşte nevoilor lor, întâmpinând mai puţine dificultăţi la schimbarea reţelei de telefonie. Pentru facilita acest lucru, Comisia Europeană a interzis operatorilor de telefonie să mai încheie contracte cu o durată mai mare de 24 luni.
De asemenea, companiile de telefonie sunt obligate prin lege să ofere utilizatorilor şi  opţiunea încheierii unui contract cu durată maximă de 12 luni . Măsura are rolul de a pune capăt presiunilor făcute asupra utilizatorilor pentru semnarea unor contracte pe termen lung, de multe ori încheiate pentru pachete de servicii necompetitive şi costisitoare, de care clienţii nu pot scăpa decât prin plata unor penalizări importante.
O altă schimbare majoră face referire la gestionarea datelor personale şi obligă operatorii de telefonie să-şi înştiinţeze clienţii atunci când au loc breşe de securitate care ar putea facilita accesul neautorizat la date sensibile.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

wibiya widget