aparate foto profesionale aparate foto profesionale

Translate

sâmbătă, 2 februarie 2013

Mio MiVue 338 - cameră video accesibilă pentru maşină

Ştiam că producătorul pregăteşte şi un model mai accesibil, iar în continuare vă prezentăm fratele său mai mic, Mio MiVue 338. Pentru o sumă mai mică cu 100 lei s-au făcut câteva compromisuri. Vom vedea dacă ele afectează funcţionalitatea camerei pentru maşină.
Mio MiVue 338 - o cameră video accesibilă pentru filmare din maşină

Construcţie

Mio MiVue 338 seamănă foarte mult cu modelul anterior. Ecranul este însă ceva mai mic şi are o rezoluţie foarte mică. Sistemul de prindere în parbriz, cu nucă, permite o ajustare foarte precisă a poziţiei camerei. Alimentatorul cu mufă miniUSB are un cablu foarte lung. El poate fi fixat în habitaclu cu ajutorul unor cleme autoadezive, incluse în pachet. Butonul OK are integrat un LED roşu care se aprinde atunci când camera filmează. În colţul din stânga sus al ecranului se află un LED de stare verde.
Camera MiVue 338 pe suport
Camera Mio MiVue 338 nu are ieşire video digitală. Pe latura din stânga se găseşte o ieşire video analogică, slot-ul pentru carduri microSD şi butonul portocaliu de pornire. Apăsat scurt, el face trecerea între modurile de utilizare ale camerei. Pe latura dreaptă se află mufa de alimentare şi un buton pentru Reset, accesibil cu un obiect ascuţit. Lângă obiectiv a fost amplasat un difuzor. În aceeaşi zonă ar putea fi amplasat şi microfonul.


Specificaţii

  • Ecran: 2”
  • Senzor: 1.3 MP
  • Filmare: 1280x720, H.264, 9 Mbps, AVI
  • Deschidere obiectiv: 120 grade
  • Card: microSD
  • Baterie: ?
  • Conectori: miniUSB, A/V out
  • Alimentare: miniUSB, 1 A
  • Altele: accelerometru, cameră foto
  • Dimensiuni: 56 x 63 x 35 mm
Mio MiVue 338 - obiectivul cu unghi larg

Performanţe

Mio MiVue 338 bifează cele mai importante caracteristici ale unei camere video pentru filmare din maşină. Ea filmează clipuri de 1 minut şi câteva secunde şi reciclează spaţiul de pe card, stergând clipurile cele mai vechi atunci când cardul s-a umplut. Obiectivul are un ungi destul de larg şi instalarea în maşină este foarte uşoară. Accelerometrul din dotare poate să indice camerei momentul în care are loc un eveniment în trafic, iar clipul respectiv va fi salvat separat şi nu va fi şters automat.
Butonul de pornire şi slot-ul pentru carduri microSD
Din păcate, multe din opţiunile oferite de modelul mai scump MiVue 358 au fost eliminate. Nu mai există funcţie de stand by cu înregistrare la detectarea mişcării şi utilizatorul nu are control asupra dimensiunilor clipurilor. El poate selecta manual un clip care să fie mutat în directorul cu cele protejate la ştergere, apăsând tasta Meniu în timpul înregistrării. Clipurile ocupă aproximativ 70 MB fiecare şi un card de 4 GB poate stoca aproape o oră de filmare.

Calitatea imaginii

Deşi are un senzor cu rezoluţie mai mică, Mio MiVue 338 filmează pe timp de zi ceva mai bine decât modelul MiVue 358. Comparaţia este făcută pentru filmarea cu rezoluţie 720p, cea care oferă unghiul cel mai larg la MiVue 358. Pe timp de noapte, modelul de faţă nu se comportă foarte bine. Dacă artera de circulaţie este bine iluminată, detaliile încă sunt vizibile, însă pe străduţele laterale şi în afara localităţii sunt vizibile doar zonele luminate puternic de faruri. Poate greşesc, însă şi pe timp de noapte Mio MiVue 338 pare să fie puţin mai bună decât modelul mai scump. Pozele realizate la rezoluţia de 1,3 MP nu arată deloc bine şi îşi găsesc cu greu utilitatea.
Alte aspecte Camera primită în teste a avut mai multe momente în care s-a blocat atunci când am intrat în modul de redare al clipurilor. Singura soluţie disponibilă pentru deblocare a fost butonul Reset. Ulterior, după o reformatare a cardului ea a funcţionat bine. Problema pare să fie legată de numărul mare de fişiere păstrate în directorul cu clipuri protejate la ştergere. Cele două butoane cu săgeţi pot stinge sau aprinde ecranul în timpul înregistrării.
Poză realizată cu Mio MiVue 338

Preţ şi disponibilitate

Camera video Mio MiVue 338 va intra pe piaţa românească în săptămânile următoare, la un preţ de aproximativ 400 lei.

Concluzie

Mio MiVue 338 - meniul simplificat
Cine este în căutarea unei camere video pentru filmare în maşină, cu facilităţi de bază, poate să apeleze la Mio MiVue 338. Ea se montează uşor, porneşte automat atunci când este alimentată şi poate fi detaşată la fel de uşor la ieşirea din maşină. Îi lipsesc o serie de facilităţi mai avansate, însă dacă vreţi doar o cameră cu care să clarificaţi un eveniment din trafic, atunci nu aveţi nevoie de mai mult. Filmarea pe timp de zi este destul de clară, dar noaptea aveţi nevoie de multă lumină artificială pentru a desluşi detaliile.
Părţi pozitive plus
  • + toate facilităţile de bază ale unei camere video pentru maşină
  • + uşor de fixat/pornit/detaşat
  • + filmare cu unghi larg
  • + accelerometru pentru recunoaşterea incidentelor din trafic
Părţi negative minus
  • ecranul are o calitate slabă
  • puţine opţiuni în meniuri
  • nu filmează bine noaptea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

wibiya widget