Multi utilizatori din Romania s-au plans de acest scam in weekend.
Un nou scam aparut pe Facebook ii indeamna pe romani sa dea click pe un link ca sa vada cine le-a vizualizat profilul. Din pacate, toti curiosii care au facut asta, s-au trezit cu contul infectat. Aceasta amenintare s-a extins puternic in weekend in Romania.
Specialistii in securitate informatica sustin ca astfel de scamuri sunt vechi, insa cu toate acestea numarul celor care pica in plasa ramane ridicat. Ei mai spun ca nicio aplicatie de la Facebook nu iti permite sa vezi persoanele care iti vizualizeaza informatiile trecute in profil. Prin urmare, toate postarile care iti promit asa ceva sunt false.
“Nicio aplicatie legitima de Facebook nu le permite utilizatorilor sa vada cine le vizualizeaza profilul. Acest scam duce la o frauda care, dupa nenumarate sondaje, ii redirectioneaza pe utilizatori catre premii false cu telefoane de ultima generatie. Escrocherii de acest gen circula de ani de zile in retelele sociale, dar continua sa faca victime printre utilizatori, indiferent de experienta sau varsta. Ele se bazeaza pe mecanisme de inginerie sociala si pe stimuli psihologici care ii provoaca pe oameni sa dea repede click, fara sa se gandeasca la consecinte. Cine nu isi doreste un premiu in schimbul unui singur like pe Facebook? Scamul fura Token-urile de acces (access tokens) ale unei aplicatii legitime de fotografii, apoi posteaza in numele utilizatorilor, accesandu-le datele personale. Aplicatia periculoasa se raspandeste usor printre prietenii victimei, care sunt etichetati automat la postarea mesajului. Bitdefender blocheaza linkul periculos, pe care l-a marcat ca frauda”, spune Catalin Cosoi, Chief Security Strategist la Bitdefender Romania.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu