aparate foto profesionale aparate foto profesionale

Translate

sâmbătă, 2 februarie 2013

Ingenia X1 şi Ingenia Synchro anunțate de Yarvik cu dimensiuni de 5.3 și 4.5 inch ale ecranelor

Nu toți producătorii de hardware de pe piața Android sunt la fel de cunoscuţi ca brand-uri renumite, de tagma celor de la Samsung sau Sony. Asta nu înseamnă că produsele pe care le realizează nu sunt de valoare. Caracteristici hardware decente pot fi integrate în orice terminal pentru a-l face competitiv în toate formele lui. Astfel este cazul cu Yarvik, producător cu care ne-am mai întâlnit şi în cazul tabletei prezentate recent.
 
Ingenia X1 şi Ingenia Synchro anunțate de Yarvik cu dimensiuni de 5.3 și 4.5 inch ale ecranelor

Yarvik este printre cei mai puțin cunoscuţi producatori de smartphone-uri Android şi care a decis să lanseze o pereche de dispozitive pe piaţa deja foarte aglomerată, spre beneficiul clienţilor. Ingenia X1 - (număr model SMP53-210) este primul care se evidenţiază, datorită  ecanului de foarte mari dimensiuni, nu mai puţin de 5.3-inch, la o rezoluția de 540 × 960 pixeli qHD. Aparatul este declarat a fi oferit la un preț în funcție de categoria mid-range din care face parte - aproximativ 316 dolari fără contract.

Cel de-al doilea terminal are de asemenea un display mare, de 4.5-inch cu aceeaşi rezoluție de 540 × 960 pixeli. Ingenia Synchro - (SMP45-210) este declarat a fi oferit la un preț mai mic decât modelul anterior, deși, în termeni de hardware sunt identice. Ambele sunt alimentate de un chip tactat la 1GHz dual-core, cu 1GB de RAM, modul de 8 MP pentru foto, Bluetooth 2.1 și două sloturi pentru cartele SIM , dintre care unul prevede capabilităţi 3G (HSDPA), cu o viteză de download de până la 7,2 Mbps.

Ambele smartphone-uri oferă din fabrică Android 4.0.4 ICS, deși Jelly Bean este așteptat în forma unei actualizări, destul de curând

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

wibiya widget